Cristian Presură: Fizica povestită

Cristian Presură, fizician român trăitor în Olanda, atinge două ținte, simultan, în cartea sa Fizica povestită  scrie o istorie a descoperirilor din fizică pentru a argumenta stadiul ei actual și însoțește istoria cu un compendiu matematic care este cel mai riguros argument posibil pentru fiecare secvență în parte. Cu toate acestea, Fizica povestită nu este o carte de istorie a științei și nici nu este un memorator de fizică matematică. Probabil mai mult decît la înțelegerea unui roman-fluviu, cititorul lui Cristian Presură cîștigă din întîlnirea cu autorul cărții, din audierea uneia dintre conferințele interactive ale acestuia. Cu o prezență prietenoasă, fără nimic din morga academică dată de greutatea diplomelor și a brevetelor sale, Cristian Presură și-a creat un limbaj propriu din care fac parte cel mai simplu enunț al ipotezei de lucru, explicitarea grafică (și în carte și în conferințe, Cristian Presură găsește efectul maxim al imaginii, fie că aceasta este graficul unei funcții, fotografia unui ansamblu de instrumente de laborator, impresia artistică a unui fenomen astronomic sau chiar o caricatură), povestea demonstrației matematice a descoperirii și, nu în ultimul rînd, luarea în considerare a reacțiilor probabile ale publicului/cititorului. Fizicianul-povestitor se află permanent pe muchia adecvării limbajului între obiect și subiect și, conștient de riscul asumat, nu ezită să spună același lucru de mai multe ori, în feluri diferite. Tomul de peste 650 de pagini nu are nimic de-a face cu modalitățile didactice în care s-a prezentat fizica (și matematica) publicului român pînă acum. Cristian Presură nu predică adevăruri absolute, ci oferă cititorului/ascultătorului posibilitatea să accepte rigoarea matematică, fiindcă povestea subiectului este captivantă. El se întreabă permanent dacă „simplificarea“ narativă nu corodează adevărul științific în frumusețea sa abstractă – căci o analogie greșită aici nu ar fi doar o cădere de estetică literară – ceea ce este un alt fel de a spune că metafora are valoare ontologică. De unde și modestia din alte timpuri, de truver al științei, găsită în enunțul din „Cuvînt de mulțumire“, cu care Cristian Presură spune că în această carte singurele care îi aparțin numai lui sunt greșelile…

Fizica povestită are 21 de capitole și două anexe. Primele cinci capitole acoperă fizica de pînă la începutul secolului al XX-lea. Următoarele 16 ne aduc în ziua de azi. Cele două anexe sunt o introducere în, și, respectiv, matematica necesară astăzi fizicienilor pentru modelările lor de realitate. Majoritatea cititorilor vor afla că bacalaureatul nu îi duce mai departe de capitolul 6; Cristian Presură reușește să facă inteligibile și restul capitolelor din Fizica povestită prin coerența de limbaj și prin omogenitatea imaginii de ansamblu. Pentru o minoritate deja informată, Fizica povestită este un mozaic de modelări ale realității – ipotezele și teoriile științifice care preced sau care corespund experimentelor practice – ce se poate citi ca poveste și nu neapărat ca istorie. Altfel spus, spre exemplu, capitolul 20, Teoria supercorzilor, nu urmează după capitolul 6, Teoria relativității restrînse. Din punct de vedere narativ, Fizica povestită este un calculator cuantic (v. figura 10.19., p. 281), mai mult decît o istorie a fizicii și un compendiu, după cum am spus.

Pentru scriitorii de ficțiune speculativă, Fizica povestită are o valoare ce trece dincolo de conținutul științific și de expresia literară – nu cred că autorul ar fi putut s-o scrie dacă nu ar fi avut încredere (era să spun „credință“) că, în pofida incompletitudinii matematicii – după Gödel – și în ciuda îndepărtării tot mai mari a publicului de înțelegerea fizicii – cu toate aplicațiile sale în cotidian – se va găsi la un moment dat o explicație ultimă, totală și pe înțelesul tuturor. Nu este vorba de „marea unificare“ (v. capitolul 18) din fizica particulelor elementare, ci de o super-poveste, un proiect ficțional încă de netradus în matematică, dar care există și din care fizicienii extrag începuturile conversațiilor lor, înainte să își expună unul altuia ecuațiile la care tocmai au ajuns. La o adică, pînă să-l găsească, bozonul Higgs a fost, și el, ficțiune. Cristian Presură și Fizica povestită sunt conexiunea publicului român cu acea super-poveste care nu va mai fi, nu mai este ficțiune.

Material preluat de pe www.observatorcultural.ro