Sunteți aici: » Servicii » Înscriere

Înscriere

Condiţii de utilizare a bibliotecii

 

Utilizatorii bibliotecii beneficiază gratuit de următoarele servicii de bază:

  • vizitarea spaţiilor publice ale bibliotecii
  • consultarea fondului bibliotecii cu ajutorul catalogului electronic
  • obținerea de informaţii legate de bibliotecă şi de serviciile acesteia.

Înscriere

Persoanele care vor să împrumute documente de bibliotecă, trebuie să se înscrie.

Documente necesare la înscriere: carte de identitate; în cazul copiilor sub 14 ani, cartea de identitate sau copia actului de identitate al unuia dintre părinţi sau al tutorelui.
Înscrierea se poate face doar personal (cu excepţia copiilor sub 14 ani), permisul de intrare în bibliotecă poate fi utilizat doar personal de către titular. În cazul copiilor sub 14 ani, permisul acestora poate fi utilizat și de către părinți. Cititorii vârstnici sau bolnavi pot împuternici, prin completarea unui formular, o altă persoană să împrumute documente în numele lor.

La înscriere se înregistrează următoarele date: nume și prenume, data naşterii, codul numeric personal, adresa, seria şi numărul cărţii de identitate; în cazul elevilor, denumirea şcolii, clasa, numele învăţătorului sau al dirigintelui. Pentru întocmirea statisticii trebuie introduse și nivelul de studii, respectiv categoria de ocupație. Cu acceptul utilizatorului se mai reţin următoarele date: numărul de telefon, adresa de e-mail.*

La înscriere, fiecare cititor semnează o obligaţiune, prin care îşi asumă răspunderea pentru documentele împrumutate şi își asumă să respecte regulamentul de utilizare a bibliotecii (acesta se bazează pe Legea bibliotecilor nr. 334/2002, cu modificările și completările ulterioare). Pentru cititorii cu vârsta sub 14 ani, obligaţiunea va fi completată şi semnată de unul dintre părinţi sau de tutorele legal.

Cititorii au obligația de a anunța biblioteca despre modificările survenite în datele personale, în termen de trei luni de la data producerii acestora.

Permisul de intrare în bibliotecă se eliberează pe o perioadă de 5 ani, şi se prelungește anual. La prelungirea anuală se solicită prezentarea cărții de identitate. După expirarea perioadei de 5 ani, permisul va fi înlocuit cu unul nou. Permisul de intrare dă posibilitatea titularului să frecventeze toate compartimentele publice ale bibliotecii, inclusiv filiala acesteia, aflată în strada Sporturilor din Sf. Gheorghe.

 

Taxele de înscriere:

Taxa de înscriere standard anuală: 3 lei.
Pentru elevi, studenți, pensionari, şomeri: 2 lei.
Taxa pentru eliberarea unui permis nou în locul celui pierdut: 4 lei.
 

Pentru angajaţii instituţiilor culturale şi pentru bibliotecari înscrierea este gratuită.

* Biblioteca Judeţeană "Bod Péter" se obligă să păstreze confidențialitatea datelor personale, conform Legii nr. 677 / 2001 și să nu comunice către terți, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Biblioteca este operator de date cu caracter personal, având autorizaţia nr. 18.915 / 2011.