Ádám Bodor: Zona Sinistra
Marți, 15 iulie 2025
Material preluat de pe: revistaechinox.ro
Primul roman al nuvelistului consacrat încă din anii 1970, Zona Sinistra (publicat inițial în 1992) recontextualizează întreaga operă de proză scurtă de până atunci a autorului, reuşind într-un fel şi reinventarea prozei maghiare din România printr-o economie a textului deosebit de echilibrată, minimalistă, care se îndepărtează de posibilitatea oricărei ideologizări. Este elaborată o structură complexă, în care majoritatea capitolelor pot fi citite ca nuvele independente (subtitlul cărţii fiind Capitolele unui roman), dar legate totuşi între ele prin evenimente şi personaje care apar cu o tautologie specifică de-a lungul textului.
Autorul construieşte din elemente fictive şi reale o zonă închisă având ca centru localitatea Dobrin, aflată undeva în munţii Carpaţi, aproape de graniţa cu Ucraina. Zona Sinistra se află sub comandament militar, este un fel de zonă penitenciară, a celor cu domiciliu obligatoriu. Vânătorii de munte dirijează totul, de la sistemul de aprovizionare până la „guturaiul tunguz”, o epidemie misterioasă care nu se vindecă, presupuşilor bolnavi aplicându-se „terapia” simplă de izolare. Locuitorii civili ai zonei au ocupaţii primitive şi de cele mai multe ori inutile. Lipsa de sens a activităţilor se reflectă şi prin schimbarea desă (uneori voluntară, alteori forţată) a funcţiei eroului principal, Andrej Bodor. De la culesul fructelor de pădure el ajunge fotograf, apoi angajat la morga locală, apoi cantonier, şi în cele din urmă drumar. El soseşte în zonă să-şi găsească fiul adoptiv, Béla Bundasian, care dispăruse de mai mulţi ani. Reuşeşte foarte greu şi după un timp îndelungat să-şi revadă fiul care trăieşte în rezervaţia naturală din apropiere ca subaltern al meteorologului. Încercând să-l convingă să fugă împreună din regiune, replica lui Béla Bundasian este cumplită, dar parţial dreaptă: „Cum de-ţi trece prin cap una ca asta? Acum şi dumneata eşti de-al lor. Altfel n-ai putea să fii aici.”
Relaţiile interpersonale sunt greu de interpretat în roman din cauza tehnicii narative specifice. Deşi în diferitele capitole naraţiunea în persoana întâi singular al lui Andrej Bodor şi naraţiunea în persoana a treia alternează (dizolvându-se de altfel şi linearitatea acţiunii), cititorul nu are acces direct la gândurile personajelor. Aparenta lipsă a sentimentelor se suprapune totuşi cu unele reacţii vizibile ale corpului: plânsul, greaţa marchează astfel raportarea personajelor la diferite evenimente.
Andrej Bodor participă la unele acţiuni dubioase iniţiate de Coca Mavrodin, comandant al unităţilor militare din zonă: la zidirea de viu a unui pădurar, la controlarea camionului şoferului turc Musztafa Mukkerman, devenind, cum remarca şi fiul său adoptiv, parte integrantă deşi nesemnificativă a sistemului sinistru din zonă. În cele din urmă Andrej Bodor evadează singur, ascuns în camionul şoferului turc, aparent singura cale de ieşire din Zona Sinistra.
Bodor Ádám reuşeşte prin tehnica narativă specifică, precum şi prin folosirea unor nume de personaje foarte caracteristice (Cornelia Illafeld, Elvira Spiridon, Béla Bundasian, Aranka Westin, Nikifor Tescovina, Géza Kökény etc., nume de o sonoritate central-europeană, dar care nu pot fi atribuite unei singure etnii) să creeze un cadru care nu permite o lectură alegorică. Zona Sinistra este construită din elemente familiare pentru cunoscătorii dictaturilor central-europene, dar îşi rezervă o iraţionalitate şi o poeticitate inaccesibilă unei interpretări referenţiale, având deschideri mai degrabă spre caracterul fluctuant al prozei lui Danilo Kis, spre dimensiunile fantastice ale romanelor lui Gabriel García Márquez şi prin „etologia” personajelor chiar spre scrierile lui Franz Kafka.
