Andrei Pleșu: Despre frumusețea uitata a vieții
Marți, 6 mai 2025
Filosoful, în vârstă de 62 de ani, celebru pentru cărţile sale „Minima moralia", „Jurnalul de la Tescani" sau „Despre îngeri", a structurat noua carte, „Despre frumuseţea uitată a vieţii", în opt capitole: „Ce facem cu viaţa noastră", „Despre lucrurile cu adevărat importante", „Ordinea subtilă a lumii", „Perplexităţi şi indispoziţii cotidiene", „Feluri de a fi", „Cetitul cărţilor", „Martirajul limbii române" şi „Cum stăm la televizor".
Andrei Pleşu admite că există o legătură - nu neapărat programată - între textele adunate în acest volum: „sunt încercări de a ieşi din vârtejul «actualităţii» sau de a lua temele «actuale» drept punct de plecare către orizonturi aflate dincolo de tranzitoriu şi conjunctural. E vorba, în fond, de câteva gânduri rapide asupra unor subiecte esenţiale, la care, în «clipa cea repede» a vieţii zilnice, nu mai apucăm să reflectăm. Nu expuneri sistematice şi pretenţioase, ci provocări de moment, sugestii de parcurs. Veacul nu ne mai lasă răgazuri nici să citim tratate, nici să le scriem. Dar nota fulgurantă, reflexia frugală, schiţa de demaraj sunt încă posibile şi utile".
„Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat"
În capitolul „Despre lucrurile cu adevărat importante", Andrei Pleşu scrie despre autenticitate, despre ce nu aduc banii, despre înrăire, dar şi despre iubirile fericite, adăugând şi câteva note despre demnitate. Tot în acest capitol se găseşte şi comentariul care dă titlul cărţii, în care autorul descrie, revoltat, alienarea pe care am ajuns s-o trăim zi de zi: „Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost gust, condiţii de viaţă umilitoare. Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda cu o genuină evlavie splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta". Există, totuşi, soluţii să ieşim din acest cerc vicios? „Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi", conchide autorul, în comentariul „Despre frumuseţea uitată a vieţii".
Despre demnitate şi principii
În „Perplexităţi şi indispoziţii cotidiene", Andrei Pleşu vorbeşte despre principii şi demnitate, despre mâncatul sănătos, despre tranziţie şi avatarurile luxului, despre mânie şi ură ca mod de viaţă, despre frică, zgomot, inflaţia politică şi proasta intonare a libertăţii sau despre „plăcerile vinovate". Autorul portretizează sarcastic câteva specii de ticăloşi, vorbeşte, cu umor, despre capitalistul român sau, cu amărăciune, despre eul propriu transformat în obsesie, masacrarea limbii române şi globalizarea manelelor.
Filosoful nu uită însă să ne arate şi partea plină a paharului: „Există încă păduri care n-au deloc un aer muribund, lacuri translucide, sate (austriece) modernizate şi totuşi patriarhale, familii demodate şi trainice, chelneri stilaţi, domni şi doamne, politicieni inteligenţi fără să fie şmecheri, oameni de afaceri cinstiţi, dar prosperi, texte bine scrise, vinuri paradiziace, păstrăvi, cremşnituri, chiparoşi şi stele". De asemenea, „există Şerban Foarţă care se joacă nebuneşte cu psalmii şi cu toate cuvintele lumii, există seri şi dimineţi, oameni care merg la biserică fără evlavii ostentative şi fără să negocieze cu Dumnezeul lor, există colinele Toscanei şi Coasta Boacii, femei frumoase şi deştepte, cărţi, solidarităţi curate, taclale prieteneşti, coincidenţe riguroase, savori melancolice, tigri albi", subliniază autorul în textul „Scurt acces de optimism".
„Ce facem cu viaţa noastră"
Câteva maxime de parcurs:
A. Nicio datorie împlinită fără corolarul bucuriei. Sensul vieţii nu trebuie resimţit drept corvoadă.
B. Nicio suferinţă fără exerciţiul corelativ al răbdării. Răbdarea e un mod eficient de a căuta sensul, de a-l aştepta.
C. Nicio bucurie fără intuiţia extatică a neantului supra-luminos dindărătul ei.
D. Balastul unei vieţi nu poate dizolva sensul ei şi nu trebuie dispreţuit. El se lasă încorporat, ca soclu, în construcţia finală.
(Fragment din „Sensul vieţii. Punctaj pregătitor", volumul „Despre frumuseţea uitată a vieţii", Andrei Pleşu, Humanitas, 2011)
Material preluat de pe adevărul.ro
