Louis-Ferdinand Céline: Război
Vineri, 8 noiembrie 2024
Material preluat de pe dilemaveche.ro
La intersecția dintre autobiografie și ficțiune, romanul dezvăluie experiența care se află de atunci în centrul existenței autorului: traumatismul fizic și psihic provocat de front, de „abatorul internațional de nebunie”.
Povestea urmărește convalescența brigadierului Ferdinand din momentul în care, grav rănit, își recapătă cunoștința chiar pe cîmpul de luptă și pînă la plecarea spre Londra. La spitalul din Peurdu-sur-la-Lys îi atrage atenția unei infirmiere deloc timide, se împrietenește cu proxenetul Bébert, trece de cîteva ori pe lîngă moarte și, în sfîrșit, se eliberează de ceea ce îi fusese dat pînă atunci să trăiască.Apare aici, în lumina cea mai crudă, un timp brutal, al deziluziei și al trezirii la realitate, pe care autorul nu l-a tratat niciodată pînă acum în forma unui text literar separat.
La douăzeci de ani după 1914, trecutul, „mereu amețit de uitare”, prinde „melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni”. Dar acest trecut nu e uitat niciodată de tot, rămîne viu oricît timp ar trece peste noi – iar romanul Război stă mărturie a acestui adevăr, la fel ca restul operei lui Céline.„Céline face cuvintele să danseze într-o nesfîrșită beție, fără să-i pese de gramatică și de conjugări, dar neuitînd niciodată de ritm și de efectul narativ. E Céline, Céline adevărat, totul e atroce în el, dar mai ales femeile se dovedesc a fi personaje fantastice care nu se lasă duse de nas, nu depind de nimeni și nu se dau înapoi de la ce-i mai rău.
Avem în față viața neînsemnată dintr-un sat, ca la Flaubert ori Maupassant, dar în cuvinte pe care n-ar fi îndrăznit să le folosească nici San-Antonio. Céline nu și-a recitit manuscrisul, și cu atît mai bine. Scrisul «la prima mînă» are efectul unui obuz literar”, scriau criticii de la Le Parisien imediat după publicarea cărții în Franța. „O piesă centrală în imensul puzzle literar pe care Céline l-a finisat obsesiv toată viața”, apreciau criticii de la Le Monde des Livres.
