Shel Silverstein: Acolo unde nu mai e trotuar
Marți, 25 martie 2025
Sursă: florinbicabooks.wordpress.com
Vârsta recomandată: 7-12 ani
Volumul de poezie Acolo unde nu mai e trotuar (Where the Sidewalk Ends) îți amintește pe alocuri de lumile lui Tim Burton (și el autor al unui volum de poezie, publicat de Editura Humanitas cu câțiva ani în urmă — Melancolica moarte a Băiatului-stridie) și te așază în fața aceleiași șovăieli ca Micul prinț al lui De Saint-Exupéry: este o carte pentru copii sau pentru adulți?
Dacă ne luăm după faptul că noua apariție a Editurii Arthur este inclusă în colecția „Cărțile lui Radu” (și nu doar datorită acestui indicativ extern, ci și grație numeroaselor versuri ce stârnesc hazul celor mici), vom spune că Acolo unde nu mai e trotuar este, neîndoios, o carte pentru copii. Și chiar ți-i imaginezi pe aceștia aplecându-se deasupra ilustrațiilor caraghioase ale unchiului Shelby și amuzându-se de versurile sucite-răsucite-cât-se-poate-de-trăsnite, pe alocuri povestiri versificate, cu tâlcuri mai mult sau mai puțin ascunse.
Și totuși, din loc în loc, în „Semafor” de pildă, sau în „Iată regulile mele!”, sau în „Dorel”, sau în „Gigi Reactoru’ și televizoru’”, sau în „Limba uitată”, unchiu’ Shelby vorbește despre lucruri pe care Răducu le va pricepe pe deplin mai târziu, la maturitate. Deocamdată, ele rămân în seama adulților spre învățătură sau dezvăț. Altfel spus, cartea li se potrivește și picilor, și tăticilor, și bunicilor. E o carte pentru toată familia, lucru rar dealtfel.
Florin Bican „transplantează” (așa cum o face și în traducerea cărții lui T.S. Eliot — Pisicoteca practică a lu’ moș Pârșu —, recent apărută la Editura Humanitas), măcar în parte, lumea lui Silverstein într-un context mioritic, familiar deci. Așa se face, de exemplu, că „Poor Benjamin Bunnn,/ From Wilmington” devine în ediția română sărmanul „Veniamin Păsat/ Din Calafat”. Iar Smărăndița Smărăndoiu, cea care nu ducea gunoiu’, umpluse cu-ale ei resturi murdare și inutile întreaga țară: „Din Drăgășani la Dorohoi era o mare de gunoi,/ Gunoiul se-ntindea compact din Vadul Oii la Nădlac.” Ba, la un moment dat, îl găsim pe însuși răsăditorul Florin Bican într-una dintre poeziile lui Silverstein: „Cine-ncearcă de-un an/ Să traducă «Tucan»?/ Bican.”
E greu de găsit vreun fir roșu care să străbată de la un cap la altul cele mai bine de 180 de pagini de rime ilustrate (sau ilustrații înrimate), altul decât creativitatea lui Silverstein însuși. Balauri, cetățeni banali, personaje de poveste, situații familiare, jivine fantastice (struțocămile, cum s-ar zice…) sau antropomorfizate, jocuri de cuvinte, enumerări nostime, situații inedite — se regăsesc toate în acest carusel în care amețești râzând.
Iar dacă, vorba unchiului, „În Țara Fericirii am fost și eu odată/ Și era, vai, să mor de plictiseală”, cu siguranță n-o să te plictisești odată ce vei trece hotarul acolo unde nu mai e trotuar.
